Top 100 Articole recente

Relatare – Kalki Avatar

O experienţă inedită şi copleşitoare de comuniune spirituală cu Kalki Avatar

de Nicolae Catrina


În timpul invocațiilor-apel din noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2013 am avut ocazia să trăiesc o experiență spirituală în felul ei inițiatică, minunată și în același timp cu totul surprinzătoare. Chiar dacă în mai multe dintre acele invocații-apel ce s-au realizat atunci (și pe care le-am trăit împreună cu un grup de prieteni) am avut diferite stări de comuniune spirituală cu unele sau altele dintre aspectele puterilor dumnezeiești ce au fost invocate cu acea ocazie, o mare și aș putea spune extraordinară surpriză a fost pentru mine ceea ce s-a produs în timpul ultimei invocații, care a fost cea cu Kalki Avatar.

Imediat după ce a început muzica (după rostirea invocației), dintr-odată, complet pe neașteptate pentru mine, am simțit o dumnezeiască prezență copleșitoare, de o forță incomensurabilă, și în același timp având un caracter teribil, cutremurător, implacabil. Am înțeles atunci instantaneu că acesta era însuși Kalki Avatar, care se afla acolo, chiar în fața mea. Imediat după aceea, el m-a întrebat (nu în cuvinte, ci într-un mod intuitiv, instantaneu) dacă sunt de acord ca el să se manifeste plenar prin mine (prin ființa mea) și astfel să mă contopesc în el (să mă identific cu el).

În acele momente (în care percepeam acest mesaj telepatic), simțeam iradiind din partea lui o forță dumnezeiască gigantică și irezistibilă, o Voință dumnezeiască atotputernică.  Atât această percepție, cât și întreaga experiență care a urmat au fost pentru mine ceva cu totul inedit, deoarece nu mai avusesem până atunci nici o chemare specială de a intra în stări de comuniune profundă cu Kalki și nu mă raportasem niciodată la el în mod special.

Simțeam simultan, că ceea ce se manifesta în fața mea era atât de teribil încât însemna efectiv anihilarea totală a realității obișnuite și, simbolic vorbind, plonjarea sau abandonarea într-un „hău“ fără limite, în fața căruia reacția firească a unei ființe umane comune este să se teamă. Atunci, spontan și fără nicio rezervă, am spus interior: DA! – mai exact, nu a fost propriu-zis o rostire, ci întreaga mea ființă era atunci un DA imens, fără rezerve, total și necondiționat. Și „m-am aruncat“, ca să zic așa, în acea prezență dumnezeiască teribilă a lui Kalki din fața mea.



A fost  analogic vorbind, ca și cum aș fi intrat atunci sub o „cascadă“ extraordinar de intensă de energie dumnezeiască teribilă, care aneantiza fulgerător absolut tot ceea ce nu era dumnezeiesc și perfect. Această revărsare copleșitoare de energie dumnezeiască mă făcea să am o senzație extrem de vie și de pregnantă de „dezintegrare“ a întregii mele ființe obișnuite, precum și de „umplere“ cu acea energie colosală. Simțeam totodată o dinamizare foarte intensă a lui Kundalini, dar nu ca un flux de energie pe coloană, ci ca o stare globală de trezire energetică ocultă, care era difuzată atât în întreaga mea făptură, cât și în afara trupului meu. Aceasta îmi producea spontan și anumite contracții musculare, anumite tremurături ușoare și rotații ale trunchiului, precum și o anumită modulare a respirației.

Pe măsură ce acest proces continua, el era dublat de o expansiune corespondentă (proporțională) a conștiinței mele: îi percepeam tot mai mult măreția și nelimitarea lui Kalki, pe măsură ce mă expansionam eu însumi tot mai mult în acea stare de Extaz dumnezeiesc. De aceea, starea pe care am trăit-o atunci aș putea-o compara cu episodul din Bhagavad Gita în care marele avatar Krishna îi revelează lui Arjuna ființa sa macrocosmică, dumnezeiască.

Totul a continuat în felul acesta până la sfârșitul invocației, intensitatea și amploarea procesului de fuziune cu sfera de forță dumnezeiască a lui Kalki Avatar fiind tot mai mari. Este de asemenea semnificativ faptul că două dintre persoanele care au participat împreună cu mine la aceste invocații mi-au mărturisit după aceea că au simțit și ele, în mod spontan (și fără să-și poată explica atunci de ce), în timpul invocației cu Kalki Avatar (mai exact, pe durata în care se pune fondul muzical specific), că acolo unde eram eu se afla însuși Kalki Avatar (și chiar au deschis ochii  ca să se convingă!), iar una dintre ele a continuat așa, cu ochii deschiși, privind în direcția mea, până la sfârșitul meditației, deoarece ea simțea lăuntric că acolo se află Kalki Avatar și era atrasă irezistibil, la rândul ei, de ființa dumnezeiască a lui Kalki, asupra căreia simțea să se focalizeze cu totul.

În ultima parte a meditației, am fost inspirat să extrapolez (și în același timp să unific) acea experiență cu integrarea unei stări similare atât față de Grieg, în calitate de Ghid spiritual perfect, cât și față de Dumnezeu Tatăl, și am reușit cu ușurință aceasta.

Apoi, în finalul acelei manifestări, Kalki mi-a revelat (tot printr-un mesaj telepatic instantaneu, ce cuprindea de această dată și diferite imagini și intuiții fulgerătoare) că ceea ce Grieg a realizat pentru această planetă, îndeosebi prin intermediul acțiunilor colective (rugi, invocații-apel etc.), este atât de grandios, încât nu numai că Grieg a avut și are o contribuție extraordinară, unică și decisivă în direcția evitării anumitor evenimente apocaliptice (care, dacă el nu ar fi acționat în acest fel, s-ar fi produs exact așa cum au fost anunțate de diferite profeții), dar și că el (Grieg) a dobândit un merit dumnezeiesc excepțional ca urmare a acestor acțiuni dumnezeiesc integrate, care au avut și au ecouri profund benefice (chiar salvatoare!) la nivel planetar.

În acele momente, simțeam cum conștiința mea era atât de expansionată încât cuprindea întreaga planetă și îmi apăreau fulgerător diferite imagini care prezentau acțiunile lui Grieg (într-un mod oarecum asemănător acelor videoclipuri în care se succed diferite imagini cu o mare repeziciune), dar „imaginile“ respective nu erau statice: fiecare dintre ele avea un fel de „viață“ proprie și fiecare îmi revela, chiar în momentul în care o percepeam, un întreg „film“. Este foarte greu să descriu în cuvinte acele percepții, deoarece „filmele“ respective (ce erau caracterizate de o anumită secvențialitate) le sesizam cu toate acestea instantaneu, în afara timpului și a oricărei secvențialități.

În acea trăire paradoxală a timpului, Kalki Avatar m-a făcut să percep cu multă claritate imaginea de ansamblu, la nivel planetar, a ceea ce Grieg a făcut și face. Era ca și cum aș fi pătruns în „culisele“ unui spectacol pe cât de grandios, pe atât de misterios și de ascuns pentru cei mai mulți. Iar un alt aspect important era că toate acele imagini se proiectau (fiind într-un anumit sens „impregnate“ subtil, auric) la nivelul întregii planete – era ca și cum întreaga planetă ar fi fost un fel de „ecran de proiecție“ pentru acele imagini pe care le percepeam și care deveneau totodată fiecare, în mod instantaneu, și un gen de secvență filmică. Însă acest „ecran de proiecție“ îmi apărea ca fiind nu bidimensional, ci multidimensional, iar toate etapele acțiunilor spirituale ale lui Grieg erau percepute de mine – pe acel „ecran planetar“ – în simultaneitate.



Aceste percepții și revelații referitoare la Grieg și la ceea ce el face pentru această planetă (aspecte care sunt intim legate de misiunea spirituală pe care Ghidul nostru spiritual, Grieg, și-a asumat-o) au fost însoțite și de perceperea, din partea lui Kalki, a unei stări foarte intense de, aș putea-o numi, Bucurie dumnezeiască nesfârșită (însă este mai mult decât atât, deoarece sesizam în ea și o stare de recunoștință dumnezeiască, precum și o adâncă stare de fraternitate spirituală etc.), pe care Kalki o are față de Grieg și față de tot ceea ce Grieg a realizat (acțiunile spirituale ale lui Grieg – care în mod evident țin de misiunea lui spirituală – fiind înscrise simultan și pe linia misiunii dumnezeiești a lui Kalki Avatar). Pot spune deci cu certitudine că am simțit atunci, într-un mod obiectiv și copleșitor, cât de mult îl iubește și îl apreciază Kalki Avatar pe Ghidul nostru spiritual, Grieg, și totodată am sesizat și o anumită „convergență“ ocultă foarte importantă (și foarte semnificativă) care există între misiunea spirituală pe care Grieg și-a asumat-o și misiunea sau rolul hotărâtor pe care și-l va asuma, la momentul potrivit, Kalki Avatar, în revirimentul spiritual al întregii noastre planete și în translația globală a omenirii la noua eră de maximă înflorire spirituală, Satya Yuga.

Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanță


sursa: misa.yoga

Daruieste daca ti-a placut ... Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Print this page
Print
Email this to someone
email

Leave a Reply